Arh. Dorin Ștefan semnează conceptul Modulului de Găzduire pe Via Transilvanica – un nou standard pentru ospitalitatea rurală sustenabilă din România

Asociația Tășuleasa Social a lansat oficial, la Brașov, prototipul „Modulului de găzduire pe Via Transilvanica” – un concept arhitectural gândit să redefinească ospitalitatea rurală într-un mod sustenabil și profund conectat la identitatea locală. Inițiativa face parte din strategia pe termen lung de dezvoltare a singurului traseu de lungă distanță din România, Via Transilvanica, și vine ca un răspuns concret la nevoile infrastructurale din zonele izolate și din satele cu populație îmbătrânită.

O rețea de module pentru regenerare rurală

Noul modul reprezintă prima piesă dintr-o rețea scalabilă de spații de cazare destinate drumeților care parcurg Via Transilvanica. Scopul este acela de a oferi condiții decente, moderne și sustenabile în locuri unde infrastructura turistică este aproape inexistentă. Conform estimărilor echipei Tășuleasa Social, între 100 și 200 de module vor fi amplasate în următorii 5-7 ani, primele urmând să fie instalate în sezonul 2026.

Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social, a declarat:

„Modulul de găzduire pe Via Transilvanica e mai mult decât o construcție. E o promisiune. Ne-am dorit să arătăm că ospitalitatea rurală poate fi contemporană, sustenabilă și în același timp profund ancorată în identitatea noastră. Aceste module sunt punți între oameni și șanse reale pentru comunitățile prin care trece traseul.”

Un design contemporan ancorat în ruralul românesc

Conceptul modular a fost realizat de arhitectul Dorin Ștefan, care susține proiectul Via Transilvanica încă de la început. Modulul are la bază inspirația arhitecturii rurale tradiționale – în special anexe gospodărești sau șoproane de fân – reinterpretate printr-o lentilă contemporană.

Acoperișul, ritmul structural și volumele simple evocă simetria bornelor Via Transilvanica, iar lemnul este materialul central: atât ca structură, cât și pentru fațade și compartimentări interioare. Amplasarea pe fundații metalice înșurubate și grinzi metalice permite instalarea cu impact minim asupra solului, mai ales în zonele protejate sau fără infrastructură edilitară.

Sustenabilitate tehnică și adaptabilitate totală

Proiectul este realizat în colaborare cu Inginerie Creativă, echipa coordonată de Marius Șoflete, care a adus în proiect rigoare inginerească și eficiență energetică. Modulul este gândit să poată fi asamblat rapid, să fie compact, rezistent și performant, indiferent de condițiile de relief sau infrastructura existentă în zonă.

„Deși are dimensiuni reduse, acest modul este proiectat cu aceeași rigoare ca în industria aeronautică sau auto. Eficient, durabil, sustenabil, dar și prietenos cu natura și ușor de replicat la scară largă”, a precizat Marius Șoflete.

Totodată, prototipul propune o ospitabilitate scalabilă și replicabilă, unde turiștii, comunitățile și arhitectura se întâlnesc într-un model comun de conviețuire armonioasă și respect pentru mediu.

Co-creare și parteneriate solide

Proiectul este coordonat de o echipă tânără, în frunte cu arhitectul Paul Burzo, membru activ în echipa Via Transilvanica, și susținut de o serie de parteneri-cheie:

  • EGGER, partener al proiectului din 2018
  • E-INFRA, nou partener de infrastructură sustenabilă
  • Colectivul de ingineri de la Inginerie Creativă
  • Arhitectul Dorin Ștefan, autorul conceptului

Evenimentul de lansare a avut loc la Brașov, în spațiul unde a fost montat primul astfel de modul, și a adus împreună echipa de dezvoltare, comunități locale, arhitecți tineri, ingineri și reprezentanți ai industriilor creative. Tema centrală a dezbaterilor a fost arhitectura rurală sustenabilă și rolul turismului responsabil în regenerarea comunităților.

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp