Clujul și orașele din vestul României traversează o etapă de dezvoltare accelerată, în care densitatea urbană, proiectele complexe și presiunea investițională cresc riscul asupra construcțiilor existente și a celor în execuție. În multe cazuri, deciziile privind siguranța și durabilitatea sunt luate sub presiune de timp și buget, fără date obiective despre comportarea reală a structurilor.

Despre costurile „invizibile” ale lipsei de monitorizare vorbesc Mariana Garștea, Director General Sixense România, și Gabriel Costin, Area Manager Sixense Vest – specialiști în urmărirea comportării construcțiilor în timp.

Cât costă, de fapt, lipsa monitorizării?

Potrivit Marianei Garștea, diferența este clară: lipsa monitorizării ajunge să coste mult mai mult decât implementarea unui sistem încă din faza de execuție.

Un sistem de monitorizare pentru o clădire nouă poate costa între 15.000 și 25.000 euro. În schimb:

• o expertiză tehnică de urgență poate depăși 50.000 euro;
• oprirea unui șantier poate genera pierderi de minimum 5.000 euro pe zi;
• amenzile aplicate de Inspectoratul de Stat în Construcții pot varia între 10.000 și 50.000 lei.

Pe termen mediu și lung, lipsa datelor duce la:

• intervenții tardive;
• blocaje de proiect;
• litigii;
• pierderea încrederii beneficiarilor;
• scăderea duratei de viață a construcțiilor.

Monitorizarea devine astfel un cost predictibil, comparativ cu riscuri tehnice și financiare imprevizibile.

Decizii luate fără date reale

În Cluj și în vestul țării, se iau frecvent decizii precum:

• supraetajări sau extinderi fără evaluarea comportării în timp a structurii;
• schimbări de destinație ale clădirilor fără monitorizarea tasărilor și fisurilor;
• aprobarea unor proiecte de infrastructură fără analizarea impactului asupra construcțiilor învecinate.

În zone cu condiții geotehnice dificile, cum este cazul unor perimetre din Cluj, ignorarea monitorizării poate accelera degradările și reduce semnificativ durata de viață a clădirilor.

Problema, subliniază specialiștii, nu este lipsa cadrului legal sau a tehnologiei, ci faptul că urmărirea comportării construcțiilor este tratată ca opțională.

Semnalele „silențioase” pe care le ignorăm

Gabriel Costin atrage atenția asupra unor semne aparent minore, dar relevante:

• uși care nu se mai închid corect;
• fisuri care apar și dispar sezonier;
• pocnituri repetitive la schimbările de temperatură;
• pete recurente de umiditate în aceleași zone;
• diferențe de condens între ferestre;
• vibrații mai intense la trafic față de anii anteriori.

Aceste fenomene indică modificări milimetrice ale structurii – invizibile la prima vedere, dar esențiale din punct de vedere tehnic. O construcție nu cedează brusc; ea „anunță” degradarea în timp.

Diferența dintre o intervenție minoră și o lucrare majoră este momentul în care se acționează.

Unde se transferă costul în lipsa monitorizării?

Costurile se redistribuie inevitabil către:

• bugetele de operare;
• investiții ulterioare;
• decizii luate sub presiune;
• măsuri reactive, nu preventive.

„Monitorizarea transformă un risc necunoscut într-un cost previzibil și controlabil”, explică Mariana Garștea.

În lipsa unui istoric de comportare, decidenții ajung să acționeze cu informații incomplete, limitând pierderile în loc să optimizeze performanța construcției.

Un nou standard pentru dezvoltarea urbană?

Într-un context în care orașele vestice cresc accelerat, iar investițiile sunt tot mai complexe, monitorizarea comportării construcțiilor ar putea deveni o condiție de bază pentru sustenabilitate reală.

Prevenția nu este doar o chestiune tehnică, ci una financiară și reputațională. Iar într-o piață competitivă, diferența dintre stabilitate și criză este, de multe ori, câțiva milimetri observați la timp.