La nivel internațional, Building Information Modeling (BIM) este considerat baza digitalizării în construcții. Este metoda prin care proiectele devin predictibile, procesele transparente, iar costurile – controlabile. În România însă, realitatea este alta. În loc să devină infrastructura digitală a sectorului, BIM este adesea tratat superficial, fragmentat și neasumat instituțional. Tehnologia există, dar în lipsa unei înțelegeri reale și a unei strategii coerente, implementarea rămâne slabă și formală. Consecințele sunt directe: politici publice incoerente, proiecte declarativ digitale, dar executate tradițional, și oportunități ratate pentru modernizarea sectorului construcțiilor.

O înțelegere greșită: de la instrument digital la strategie de imagine

În multe organizații din România, BIM este confundat cu un software de modelare 3D sau cu un artificiu vizual pentru prezentări. Se folosește în campanii de marketing, apare în licitații ca bifă tehnologică, dar nu este aplicat ca metodologie. Se pierde, astfel, esența acestui concept: BIM nu este o unealtă, ci un proces integrat. Înseamnă management de date, standardizare, colaborare în mediu comun și optimizarea întregului ciclu de viață al unei construcții, de la concept la demolare.

Redus la un simplu „plus” tehnologic, BIM nu generează nici eficiență, nici transparență. Din contră, creează o falsă impresie de digitalizare și împiedică dezvoltarea unui ecosistem coerent în industrie.

De ce nu funcționează? Lipsa de cunoaștere de la educație până la administrație

Unul dintre cele mai mari blocaje vine din educație. Programele universitare tratează încă BIM ca pe o disciplină grafică, nu ca pe un proces informațional. Puțini absolvenți ies din facultate cu noțiuni clare despre structuri de date, fluxuri informaționale sau metodologia BEP. Mai grav, mulți proiectanți nu cunosc standardele internaționale ISO 19650, nu știu ce înseamnă un CDE funcțional și nu pot implementa procesele colaborative de tip openBIM.

Nici administrația publică nu este pregătită. Funcționarii nu pot evalua livrabile BIM, nu au platforme unde să primească modelele digitale și nu există metodologii oficiale pentru verificarea datelor din modele. Rezultatul este că niciun proces public major – autorizații, avizări, licitații – nu integrează real BIM-ul. Tehnologia există, dar lipsește complet infrastructura instituțională.

Proiecte declarativ BIM, dar livrate tradițional

În multe cazuri, BIM apare în documentația de proiect doar formal. Modelele sunt incomplete, lipsite de informații utile pentru construcție sau exploatare. Nu există coordonare între specialități. Nu se folosesc datele pentru analiza costurilor, simularea lucrărilor sau întreținerea post-execuție. CDE-ul este inexistent, iar comunicarea se face în afara platformei digitale.

Aceasta nu este digitalizare. Este doar o etichetă pusă peste procese tradiționale, care nu îmbunătățește performanța, ci diminuează încrederea în tehnologie.

Licitațiile publice: când BIM devine barieră în loc de soluție

Una dintre cele mai periculoase tendințe este folosirea BIM ca filtru artificial în achizițiile publice. În multe licitații, apare ca cerință de calificare, fără explicații tehnice sau justificare economică. Livrabilele BIM sunt cerute, dar niciodată utilizate. Cerințele sunt vagi, imposibil de evaluat sau complet nesincronizate cu realitatea tehnică. În acest context, BIM devine un instrument de excludere a unor competitori și de protejare a unor firme care pot bifa formal cerințele – fără a livra nimic concret.

Această utilizare denaturează complet scopul BIM și transformă digitalizarea într-un obstacol birocratic în loc să o facă o unealtă de eficiență și transparență.

Administrația publică: blocajul principal

Oricât de bine ar implementa mediul privat soluțiile digitale, progresul rămâne limitat în lipsa unui partener public pregătit. În România, administrația este complet în afara circuitului digital. Nu există platforme de depunere pentru modele BIM. Nu există proceduri de avizare digitală. Nu există criterii clare pentru evaluarea calității datelor. Nu există personal pregătit. Iar în lipsa unei strategii naționale dedicate digitalizării construcțiilor, nu există nici voință sistemică pentru schimbare.

Lecția din alte țări: ambiția face diferența, nu bugetul

Comparând cu Europa de Vest, România pare rămânere în urmă. Dar sunt și alte țări, aparent cu mai puține resurse, care au făcut pași mai curajoși. În unele state din Africa, de exemplu, există deja strategii naționale BIM, colaborări cu organisme internaționale, formări unitare și proiecte-pilot cu aplicare reală. Diferența nu o face tehnologia, ci determinarea politică și colaborarea între sectorul public, educație și industrie. România poate învăța de aici o lecție esențială: modernizarea nu începe cu bani, ci cu viziune.

Concluzie: fără o schimbare de paradigmă, România rămâne spectator

Implementarea reală a BIM în România nu are nevoie de mai multe aplicații sau de mai mult marketing. Are nevoie de o schimbare radicală de abordare. Atât timp cât BIM va fi folosit ca element decorativ, nu ca metodologie solidă, digitalizarea va rămâne o iluzie.

România nu suferă de lipsa de tehnologie, ci de lipsa unei administrații capabile să o înțeleagă și să o integreze. Fără această capacitate instituțională, nici mediul privat nu va putea susține o transformare autentică.

BIM este coloana vertebrală a construcțiilor moderne. Nu este un lux, ci o necesitate. Iar dacă nu este înțeles și aplicat corect, devine un obstacol în calea propriei modernizări. România are toate motivele să treacă de la imagine la substanță. Iar momentul pentru asta este acum.